Newsflash

Rezultate căutare « sanatate digitala »


Asigurările sociale de sănătate şi Medicina dentară

de Dr. Delia BARBU - aug. 19, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.   

Etica în sănătate, în contextul globalizării

de Luminiţa VÂLCEA - aug. 12, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Sănătate şi nediscriminare

de Stănică TABA - iul. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Sănătate şi profilaxie prin alimentaţie

de Dr. Sorina VASILE - iul. 15, 2011

  O conferinţă-maraton, organizată sub egida Academiei Române, a reunit sâmbătă, 9 iulie a.c., peste 300 de medici, care au venit să înveţe să-şi educe pacienţii să mănânce sănătos. Preşedintele conferinţei a fost dl prof. dr. Nicolae Hâncu (preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice), care a punctat importanţa „culturii nutriţionale populaţionale“. Aceasta reprezintă „patrimoniul cunoaşterii în domeniul nutriţiei, la care se ajunge prin instruire, educaţie şi preocupare, (…) şi care contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului, menţinerea sănătăţii şi prevenţia bolilor“, afirmă profesorul Hâncu. (...)

 
 

Repercusiunile crizei economice în sănătate

de Alina GHENCEA - iul. 15, 2011

   Criza economică a afectat serios întregul sistem de sănătate din Europa, cel din ţara noastră trecând printr-un mare impas, măsurile luate fiind extrem de dure, toate cu repercusiuni asupra personalului medical, dar şi asupra pacientului din România. Spitalele din România au rămas fără sute de paturi, fără să se ia în calcul faptul că pacienţii sunt spitalizaţi „claie peste grămadă“; personalul a fost restructurat în pofida deficitului din sistem, care poate duce la adevărate tragedii (exemplu: cazul Maternităţii Giuleşti, unde au murit mai mulţi bebeluşi). (...)

Supravegherea de sănătate publică a efectelor adverse ale vaccinurilor

de Prof. dr. Constantin CIUFECU - iul. 1, 2011

   Supravegherea vaccinărilor, siguranţa vaccinurilor reprezintă componente nelipsite şi vitale ale supravegherii bolilor prevenibile prin vaccinare. Extinderea fără precedent a imunizărilor prin vaccinare impune specialiştilor care lucrează în domeniu, oamenilor de sănătate publică, cunoştinţe şi informaţii la zi, atât pentru a-şi justifica motivaţia de practicieni, cât şi pentru a informa competent publicul – părinţi, tutori, adulţi – cu autoritate suficientă şi necesară pentru a contracara informaţiile eronate sau rău intenţionate. Supravegherea, monitorizarea siguranţei vaccinului este o specialitate distinctă a farmaco-epidemiologiei, a farmaco-vigilenţei (vaccino-vigilenţa), care supraveghează pasiv siguranţa produselor, medicamentelor, vaccinurilor. (...)

În vacanţă, cu cardul european de sănătate

de Dr. M. D. - iun. 24, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.  

Piedici în normalizarea sistemului de sănătate

de Prof. dr. Gavril CORNUŢIU - mai 13, 2011

    Constatăm că, pe măsură ce dispar profesioniştii, iar locul lor este luat de meseriaşi în practicarea medicinii, este necesar, tot mai des, să apelăm la alfabetul metodei în gândire, aşa cum ne învaţă filosofia, ştiinţa gândirii. Vechii greci au pus temeliile culturii şi ştiinţei pentru că au descoperit metoda gândirii sistematice şi sistemice. Alexandru cel Mare a învins cu cei 30.000 de macedonieni armata de 600.000 a perşilor pentru că Aristotel îi predase metoda, pentru că, datorită acesteia, falangele macedonene funcţionau matematic, ca nişte aparate ultraprecise, iar perşii erau doar o imensă hoardă. (...)

Revoluţia digitală: Google versus Wikipedia (8)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - mai 13, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

Jogging pentru sănătate

de Constanţa MARINESCU - mai 13, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Securitate şi sănătate în muncă

de Dr. M. D. - mai 6, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

Muncă şi sănătate: un raport îngrijorător

de Marian CÂMPEANU - mai 6, 2011

   Bolile cronice, precum artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă şi afecţiunile lombare, principalele „vinovate“ de îngrădirea accesului la muncă pentru sute de mii de cetăţeni ai UE, au reprezentat subiectul unui raport al organizaţiei The Work Foundation din Marea Britanie cu privire la impactul afecţiunilor musculo-scheletale asupra forţei de muncă din 26 de ţări. Rezultatele din România au fost prezentate marţi, 3 mai 2011, la Palatul Parlamentului, sub patronajul Ligii Române contra Reumatismului. (...)

Revoluţia digitală: Google versus Wikipedia (7)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - mai 6, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

Calitatea vieţii şi indicatorii stării de sănătate

de Dr. Al. TRIFAN - apr. 29, 2011

    Eşecul în încercarea de formula o definiţie cuprinzătoare a sănătăţii a făcut să se depună eforturi pentru găsirea unui concept sinonim în medicină. Sub influenţa unei crescânde centrări a preocupărilor legate de persoana umană, teoreticienii occidentali şi în special cei de peste ocean au lăsat la o parte tendinţa de abstractizare a gândirii europene şi au pornit la drum din direcţia subiectivităţii individuale. (...)

Revoluţia digitală: Google versus Wikipedia (6)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - apr. 29, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.    

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe